Clepsidra gandurilor

undefined

I
Buna dimineata ploaie,
Totul se reduce absurd… totul e amorf…totul e la fel de cald precum un cub de gheata ce se topeste abrupt intr-un pahar de venin. Ai un calendar plin de semne si notatii pe care nici tu nu le intelegi dar continui sa notezi…devii ca un fel de scrib ce isi pierde indemanarea sinucindu-si propriile papirusuri in favoarea clementei totale.
Dimensiunile sperantei tale cresc de la patru spre infinit nemaiputand sa le numeri….timpul se desface precum o floare infinita si esti otravit de parfumul ei…celelalte 3 dimensiuni se rup oblic si se sfarama intr-o infinitate de noi directii ce strapung mintea ta. Totul se roteste elipsoid si forta centrifuga iti arunca neuronii in mii de puncte pseudo-fixe care conform geometriei proprii isi gasesc definitiile in carti de mult arse de inchizitia propriilor noastre frustrari si complexe si frici.
Pasii tai usor semi coordonati de dara de fum si de parfum se contopesc cu zmbetul absent al unui om ce isi scrie un gand intr-o cafenea. Nu incerca sa intelegi incearca doar sa simti. Ploaia violeta de vise se asterne concentric peste imaginatia ta flamanda de o noua supradoza de senzatii ce te va arunca intre ea si un zid de mult daramat de forta privirii tale.
O pata verde se scurge in viziunea caprui-neagra-albastra a diferentelor de culoare ce se opreste adanc static in vis. De ce sa vrei apa cand poti sa primesti gratis venin? De ce sa vrei sa lupti cand poti atat de bine sa expiri? De ce vrei soare cand sunt atatea stele in univers? De ce vrei foc atunci cand gheata te topeste? De vrei adevarul cand poti avea atat de usor un amurg deschis? De ce incerci sa mergi atunci cand ai vrea sa nu mai ai picioare? De ce citesti atunci cand iti simti ochii apusi? Un vis contopit cu spasme dureroase iti da raspunsul : pentru ca nu te-ai oprit din hipnoza!
Hipnoza norilor ce plutesc in deriva sub soare te duce oare cu gandul in Paris? Nu…..nu in Paris. Imi dau cu greu seama ca norii sunt din ce in ce mai violeti si mai vineti atunci cand ma uit la ei si se rotesc deasupra mea ca un stol de pasari pradatoare. Imi e frica de vise pentru ca e greu sa visezi mut. De ce noi si nu ei? De ce lumini cand soarele e atat de negru si de confuz in fata noastra?
Simt cum ma pierd intre nord si sud rupt de imagini corupte de trecatorii ce isi armeaza privirile si ma fac sa ma simt iar un copil ce plange dupa o amiaza calduroasa in care si-a spart mingea.

II
Dar iata ca suntem aici….unde? aici unde este iarasi o lumina ce nu o mai zaream…..pe care o uitasem sa o inteleg….de care vroiam sa scap incercand sa ma innec in marele amurg de noapte difuza neregasita de nimeni….un zambet cald scaldat intr-o lacrima ascunsa dar adevarata imi misca imposibil de calduros sufletul….ma bucur de o clipa de care imi era dor de mult…..simt cum zbor dureros de placut printre clipe si momente sumbre si simt cum fluturii imi iau patura innegrita de alb de pe suflet. Zambesc sincer dupa mult timp….sunt bucuros tresar alarmant nu stiu cum sa reactionez….
28.12.2006 – 28.12.2007 nu reprezinta datele de pe o piatra funerara….reprezinta ceva ce ma va face sa fiu fericit. Reprezinta un an ce a inceput bine….si s-a terminat si mai bine. Ce a fost in interiorul lui a fost cum a fost….a fost greu a fost dureros a fost alert a fost static A FOST!….dar ceea ce MAI ESTE….este doar EA….numai EA a ramas….restul a fost…..ii dedic integral acest post si ii comunic ca am doar un suflet ce trece printre cei ce ma inconjoara dar acest suflet stie sa se opreasca doar langa EA….pe langa restul doar trece.
LA MULTI ANI! Noua si voua celor ce va bucurati pentru noi!……28.12.2007

Radu Mihai

Printre ei

Scriitorul rosu sta la masa si fumeaza……o tigara si o esarfa il fac sa-si aminteasca un vers….un ritm….un moment o pauza. Tigara lasata in scrumiera produce un zgomot surd si se trezeste din somn…..nu isi mai aminteste prima octava si inepe sa incerce sa o deduca periodic precum un algoritm…dar isi aminteste ca cerneala stravezie a stiloului s-a terminat si arunca dezarmat o privire miscata unui punct fix ce incepe sa se dezvolte.
Un evantai se desface si lasa sa se prelinga lin si fara a se putea ancora de ceva un alfa si un beta. Un alfa trist si un beta superior…..dar superior doar prin impunerea unor ideei inumane care conduc spre dezumanizarea propriului concept.
Se preling pe masa si tac…fara sa incerce sa gandeasca fara sa articuleze macar o consoana spre a sfida probabil o vocala pentru ca cifrele sunt de mult scrise si tiparite ca un propriu cod pe antetul retetei de medicamente.
Un nerv ce se intinde sa inteleaga de ce se zbate anormal intre nord si sud rupe tacerea printr-o acuta durere surda.
Alfa : pentru ce suntem noi aici?
Beta : pentru a dezumaniza!
Alfa : pe cine? Pe ce?
Beta : NORMAL CA PE EL!
Alfa : aaa….si el cine e?
Beta : nu stiu…dar iti spun sigur ca pe EL!
Afla : si cand o sa stim ca e momentul potrivit?
Beta : atunci cand durera va fi surda si vom fi convinsi ca lovitura isi va avea efectul!
Alfa : asta e curzime totala!
Beta : nu uita ! trebuie sa-l dezumanizam…..si noi la randul nostru suntem dezumanizati!
Alfa : de ce?
Beta : pentru ca nu avem nume si pentru ca rationam cu un singur sens si suntem convinsi ca acesta este sensul bun!
Alfa : ai dreptate! Dezumanizarea este singura solutie atunci!
Si sarpele incepu sa se tarasca anonim spre ea. Veninul ramanea precum o dara dulce pe pamantul mut de sentimente. Si nu simte cum propriile lui granule se contopesc cu otravitorul lichid creeand o dulceata ce inmiresmeaza mortal orice urma de siguranta si de stabilitate.
Beta: e momentul!
Alfa : sigur?
Beta: indraznesti sa zici ca nu am dreptate?
Alfa : nu dar…..stii….e delicat acum….sunt urme de sentimente…e ranit
Beta : poftim? Nu ma intereseaza DEZUMANIZARE!! Atat conteaza fara sentimente
Alfa : bine! DEZUMANIZARE! Ai dreptate si iarta-ma ca am indraznit…
Beta : taci….pleaca…ma scarbesti
Alfa : scuza-ma…ma duc sa ma apuc de treaba
Beta : foarte bine!
Te rog…..lasa-ma sa iti arat cum simt un junghi in propria inima si dupa poti sa faci ce vrei si ea in cazul asta o sa inteleaga….o imagine opreste miscarea si un fulg atinge un mugur de bronz. Totul se stinge precum o stea cazatoare si noul punct incepe sa se dezvolte asimetric sub ploaia de pumnale ce inclesteaza dintii si opresc circulatia sangelui din orice urma de umanitate.
Punct: NU NU NU NU NU NU!
Beta: foarte bine! DEZUMANIZARE!
O tigara stinsa inca mai fumega si dara de fum supusa involutar teoriei haosului se inalta spre cer dizolvandu-se intre paletele unui ventilator. Esarfa este murdarita de lacrimile si de sangele invizibil ce se scurge ordonat din degetele scriitorului rosu. Este ora 3 si 14 minute si degetele lui simt ritmul unei zile de vara…..dar este iarna si plange. Ce bine ca este aproape 3 si un sfert si limbile ceasornicului se intalnesc…dar ce pacat ca tine doar un minut. Si tigara se stinse definitiv…..
Pseudonim : scriitorule rosu….trezeste-te iar ai visat realitatea!
Scriitorul rosu : ce pacat…..ai devenit si tu doar un Delta! Speram ca o sa scapi.

Radu Mihai

Pamant

-Unu, doi, trei….si ce?
-Unu doi trei si pamant!
-Adica cum?
-Adica tu?
-Stai asa….eu pamant….pai atunci tu ce?
-Si eu tot pamant!
Albul creeaza dependenta…..negrul provoaca izolare. Nuanta intacta de culori provoaca sunete precum si eu te provoc pe tine. Timpul sta…de ce oare? Poate ca sa pot eu sa alerg…..dar tu stai! Timpul te ocoleste si te sfideaza pentru ca asa l-am rugat eu intr-o scrisoare ce am scris-o undeva intre nord si sud.
O involburata linste ma face sa ma cobor iar in eternul meu in care regasesc orice amintire ca si cum ar fi scrijelita cu un briceag pe un trunchi de copac mai vechi decat miscarea de rotatie a pamantului in jurul propriei axe. E doar un fulg negru ce ma face sa nu mai vreau sa privesc in sus…..dar totusi ma uit. Il vad cum se topeste si cum ingheata efemer ranit pe un piedestal ars de o lumina nastrusnica ce trasforma o pata de culoare intr-un sentiment uitat.
Simt cum un vas de sange se dilata incercand sa capete un diametru mai mare spre a putea trasporta oxigenul umplut de amintiri undeva in zona cenusie a statuii in care ma regasesc incremenit. Un fulger imi brazdeaza ochii de prea mult timp atintiti intr-un loc fix si ma face sa simt cum timpanul meu se destrama precum o nervura in Ea.
O senzatie ciudata ma trimite inapoi in apa….ma sperii precum un cactus de niste fire albe de nisip ce se ascund sub verdele algelor si al ochilor Ei.
TU esti dinspre verde spre albastru cu noante surde si reci spre mine indreptata si din pacate inspaimantata….simt cum paleta mea de cuvinte se rupe in intersectia de culori ce se despica din prima raza a diminetii ce iti lumineaza vesela camera…
-Eu de ce pamant?
-Pentru ca asta meriti!
-Pai si ea?
-Pai si ea tot pamant!
-Deci toti pamant?
-Intr-un final…da….toti pamant…
-Dar eu vreau sa-i fiu apa si ea sa-mi fie lumina…..
-Atunci te las sa faci asta pana sa fi pamant!
-Multumesc!.....Dar tu cine esti?
-Eu sunt deja….PAMANT

Radu Mihai

Sunete

In timp ce un rau incearca sa urce in amonte un pescarus pluteste dezordonat in bataia vantului urmarind cu privirea sa monocromatica un vis.
Un junghi curma activitatea unui muschi ce tinde sa se relaxeze voluntar de durere…..vad cum un sarpe incearca timid sa intre in apa pentru asi racori sangele deja mult prea rece pentru caldura degajata de soare….o picatura de seva se scurge dintr-un copac atins de un nor…..
Ajuns nevoit de spasme la rascrucea dintre stanga si dreapta aleg rosu pentru ca este mult mai acid decat vestul care se misca in imaginatia mea precum acul unei busole sfidata de un magnet ai carui poli ordoneaza in spectre bine definite polenul florilor scuturate de ploaie…
O nota muzicala nu isi gaseste locul in linistea alba a unei partituri care prin tacerea ei iti creeaza imaginea sunetului ce se rasfrange la fiecare cheie sol.
O distanta te face sa te gandesti la o miscare statica ce incearca sa-ti deplaseze gandul spre un punct imaginar si iti exteriorizeaza valurile de fum ce inunda fiecare por al pielii persoanei de langa tine si sfideaza razand teoria haosului care de frica ingheata intr-o oscilatie acordata precum corzile unei viori ce a incetat sa mai cate fiind invadata de un glas mut.
Si sunetele se dezlantuie….vibratiile metalice ale corzilor atinse de o frunza sfarama orice amintire ce incearca sa te imobilizeze in timp…notele muzicale rup portativul pe care asteptau galbeneala timpului sa le cuprinda….
O supradoza de senzatii te loveste si te face sa simti ca un pumnal fiecare acord care suna foarte cunoscut….simti cum numai un cal innaripat poate sa te ridice peste marea de sunete…..
Si cum simt ca nimic nu mai poate fi salvat fug cu o cheie sol in suflet pentru a avea totusi un inceput pt o noua partitura ce voi incerca sa o creez departe de privirile speriate ale unor vulturi ce planeaza amenintator deasupra unui ceas ce incearca din rasputeri sa demonstreze ca timpul este reversibil si isi blesteama ziua in care a ales sa il slujeasca pe Cronos. Eu plec….si ea pleaca….dar ne vom intalni la ora noua fara un sfert precum se intalnesc limbile unui ceasornic….si dak nu va fi la noua fara un sfert atunci va fi sigur la sase jumatate.

Radu Mihai

Ploaia

Imi simt imaginile rupte in sute de mii de sunete ce imi inconjoara involuntar ratiunea de mult scufundata sub reflexia unei ploi de culori rupte parca dintr-un curcubeu strapuns de o consoana.
O inima ce a stat imi da un ritm cardiac ce ma face sa scuip un ton transformat grabit in semi-ton de o tacere groaznica....un sunet iti dezvolta o senzatie abstracta despre un chip ce straluceste doar in poze sau in franturi de amintiri care inca se misca haotic in fata ratiunii ce incearca sa se reculeaga printre spasmele parca rupte dintr-un cosmar.
Un alt zambet se prelinge involuntar din partea unei incapacitati morale de a intelege o nuanta noua...ceva ce imbina doua culori nedefinite si strapunse de un fascicul de ganduri arse de durere si de speranta....fragmentate parca de un simplu glas si de o simpla privire aruncata poate din propriul suflet de o pereche de ochi verzi si de un surplus de noxe ce involbureaza mintea unui simplu gand ce incearca sa se scurga cu un calm alarmant de accelerat pe o frunza ofilita ce se contopeste cu parere de rau cu propria ei geneza si a carei culoare tipa de durere ca va ajunge impregnata in pamantiul cu care se va confunda...amintindu-si cu parere de rau de ziua cand se nastea strapungand cu zambetul pe buze un simplu mugur.
Aceste silabe ce strabat circular cateva perechi de sinapse fac ca totul sa capete un sens uitat si blamat acum ceva timp...culorile ce alta data se desfaceau precum o raza intr-o prisma acum par mute de durere si coloreaza abstract o panza degradata din alb in negru...
Nestiind ce sa faca fuge si fuge precum un gand si nu priveste inapoi dorind doar sa scape si se regaseste in putin timp parca recreeata din propriile ei nervuri ce renasc zambind ciclic iar din pamant...o ultima raza de lumina micsoareaza o pupila inconjurata de un disc verde ce scapara vesel in caldura luminii....si apoi umeaza ploaia.

Radu Mihai

Doar un vis III (un vis real)

O temperatura ridicata ingheata epiderma uei statui scufundate in anonimat...un vant deranjeaza firele de iarba razlete ce au crescut din beton...o picatura de ploaie strapunsa de lumina creeaza un curcubeu ce parjoleste asfaltul inegrit de convulsia gandurilor unui trecator.
Simt...Simt cum ma pierd in nefiinta mea proprie...o comotie iti opreste temorar luciditatea trimitandu-te gratis in lumi ciudate...te trezesti...urlii dupa cineva...ti se spune sa stai linistit...iti vine sa rupi perfuziile si sa fugi...doi ochi verzi te atrag in noapte...un zambet ciudat te face sa o iei razna...nu iti poti inchipui ce s-a intamplat...o injectie si simti cum iar te pierzi...ti se tulbura privirea ireal...auzi in soapta si in ecou strigate...adormi fortat...te trezesti si pleci...o scurta oprire in loc...nimic schimbat dupa...totul revine la normal...iti amintesti doar un nume...pe care iti vine sa-l pronunti la nesfarsit...te uiti spre cer pierdut si ai nevoie de o mana care sa te ridice...nu poti...totul devine iar confuz...simti ceva ce nu credeai...simti cum nu mai poti avea incredere in propriul tau creier...incepe sa te lase involuntar...te concentrezi de 2 ori mai mult ca sa iti amintesti ceva...o sageata iti fulgera privirea...te sperii...incerci sa te feresti...si cazi iar...de data asta revenirea este mai rapida...iti strangi tot ce ai si pleci...ca si cum nimic nu s-ar fi intmplat...ajungi singur pe o banca...iti revii iti dai seama ca statuia este langa tine si plange...nu iti vine sa crezi...unde sunt? ce am facut? ce trebuie sa mai fac? NU nu vin la tine! Esti ciudat! Lasa-ma aici...Bine hai ca plec...POFTIM? Nu e adevarat! ma iubeste...MA MINTI! Bine da eu tot plec...Si sa nu vi dupa mine Da?!?....Hai pa...
IAr nebunu asta....numai scap de el...sa mergem.....Bai dar de unde imi iau bilet? E gratis? Aham.....tare....dar doar o singura barca este? Ok... pai si cand pleaca? Bine...Si cine vasleste? Si nu tre sa-ti dau nimic? Sigur? Ok..Pai hai sa mergem atunci! Ia stai asa!!!.....pe tine te stiu...

Radu Mihai

Interurban

O batista alba mudarita involutar de o culoare necunoscuta cade fara a se misca dintr-un balcon…….asflatul rosu isi schimba culoarea in momentul impactului….se transforma intr-un curcubeu format din pasii imprimati ai porumbeilor fara aripi speriati de zgomotul privirilor fugitive ale cainilor cu ochii de sticla. O fereastra se inchide in urma usii lasate intredeschise de un gand mult mai vechi care se prelinda pe strada pustie de liniste……un fum coboara dinspre pamant spre cer incercand sa isi grabeasca pasii spre norii violeti. Fumul nu vrea sa paraseasca pamantul dar isi da seama k cerul poate fi un loc mult mai bun pt un simplu fum….acolo sus se poate desface in imponderabilitate fara sa fie supus chinurilor si noxelor care provin din inima unui cos de fum. Alt fum ajuns la o maturitate urca iar dinspre cer spre pamant fiind obligat sa se intoarca in zare…..O licarire de senzatii se simt din inima capitanului de nava care isi cere scuze doamnelor elegante ca trebuie ca fii lor sa paseasca pe campul de lupta din Pompei. Un loc unde lava si apa se intersecateaza intr-un spectacol total de lumini si sunete…. mai simplu spus……."Pompei"…un camp de lupta dintre elemetele primordiale apa si foc……O lovitura de bici face ca un biet sarpe sa incerce sa mearga fara sa-si dea seama k el nu are picioare…se zvarcoleste pe uscat nesimtind arsura soarelui rosu...care pluteste deasupra avionului in care soldatii vor bea pentru ultima data poate un pahar de sampanie. Un strigat se aude din apa o insula se vede cum se scufunda palangand si suferind din cauza k lacrimile ei se vor contopi cu apa oceanului….si sarea din lacrimile ei care reperezinta unica sursa a ei de viata nu va mai fi….se va contopi cu sarea de concentratie mult mai mare a oceanului……Comandantul vazand acest lucru arunca batista spre insula pt a-si sterge macar o lacrima pt a fi pastrata dar prea tarziu…..Un susur de durere face ca Pompeiul sa erupa iar. Toata armata piere in lupta cu focul si cu apa…..avionul isi strange aripile si abia poate sa lase in urma armata ….dar macar el sa scape…macar sa duca vestea inapoi in tara de Ciresi de unde si-a luat zborul…comandantul arunca batista in gol in momentul in care apa i-a frant vederea in mii de puncte luminoase si frumos colorate prin care se vede o barca si un rau……
Eu unul ma gandesc foarte serios sa parasesc Beirutul….


Radu Mihai

Primordial....

Un semn....o adiere...un cuvant....o senzatie....o chemare.....totul se scufunda in nuante mort colorate de periodicitatea unor fapte goale...Nu inteleg nimic....nu simt aura ce ar trebui sa ma inconjoare.....ma simt inotand contra curentului pe eternul rau Styx....vad o luntre ce pluteste dezordonat in coromatica reflexiilor scaldate de aceasta apa infinita...ma simt inecat de spuma gri valurilor ce brazdeaza aceasta apa linisita si sigura...simtind k am ajuns aici tot ce pot sa simt este linistea....nimic nu se mai poate intampla...ma cutremura un simt....simtul k lumina deja este moarta si nu mai exista....m-am pierdut in cautarea ei si m-am inecat in ea cand am gasit-o! Inot si simt cum plutesc simt cum ma ridic peste mine....ma depasesc in zare....vad un albatros zburand calm si privindu-ma cu aripile lui deschise...aripile lui ma urmaresc ma simt legat de ultimul fum de tigara ce mi-a indundat plamanii cu putin timp in urma...simt cum sangele mi se face din ce in ce mai vascos urlu dupa oxigen.....dar am numai fum in mine....ma simt fumat de zarile albastre si de nisipurile galbene ce le-am lasat in urma...sunt o prada a tot ce mi-a placut....inot......si nu ma pot opri.....inerc sa ma scufund sa ma las prada trecatorilor ce vor sa ma acapareze....nu pot....senzatii din ce in ce mai placute imi cuprind trupul amortit de placere...imi amintesc de prima noapte de dragoste....imi amintesc de prima gura de alcool de primul fum care mi-a strapuns plamanii inlacrimandu-ma dar dupa care am izbucnit in ras fiind ff fericit de senzatia lasata dupa...acum toate acestea sunt doar chestii de rutina....o femeie goala...o sticla de whiskey turnata in creieri de suparare sau de fericire...un pachet de tigari fumat in 3-4 ore de stres sau de relaxare stand cu cineva de vorba....fericirea unei realizari...lacrimile avute in ochi pt un succes enorm....bucuria imbratisarii cu un prieten bun cad amandoi aveam nevoie de asta....un telefon primit cand nu ma mai asteptam la nimic.....o privire aruncata "intamplator" unei persoane.....teama din ochii acesteia.....o ultima mana calda prelinsa peste trupul unui prieten mort....regretele din ochii mei vazandu-l cum pleaca....(eram doar un copil) prima deziluzie.....primul 4 luat in viata mea....prima restanta ca student......prima dezamagire....prima persoana care m-a parasit...ura scuipata atunci cand mi-am luat primul pumn....teama si frica simtita atunci cand am dat primul pumn.....prima persoana pe care am parasit-o fara sa-mi pese.....prima lacrima pt un meci de fotbal....prima reabufnire si prima nebunie.....prima data cand am ajuns in Vama....o adiere de vant ma trezeste si ma face sa realizez k....
AM AJUNS!

Radu Mihai