O batista alba mudarita involutar de o culoare necunoscuta cade fara a se misca dintr-un balcon…….asflatul rosu isi schimba culoarea in momentul impactului….se transforma intr-un curcubeu format din pasii imprimati ai porumbeilor fara aripi speriati de zgomotul privirilor fugitive ale cainilor cu ochii de sticla. O fereastra se inchide in urma usii lasate intredeschise de un gand mult mai vechi care se prelinda pe strada pustie de liniste……un fum coboara dinspre pamant spre cer incercand sa isi grabeasca pasii spre norii violeti. Fumul nu vrea sa paraseasca pamantul dar isi da seama k cerul poate fi un loc mult mai bun pt un simplu fum….acolo sus se poate desface in imponderabilitate fara sa fie supus chinurilor si noxelor care provin din inima unui cos de fum. Alt fum ajuns la o maturitate urca iar dinspre cer spre pamant fiind obligat sa se intoarca in zare…..O licarire de senzatii se simt din inima capitanului de nava care isi cere scuze doamnelor elegante ca trebuie ca fii lor sa paseasca pe campul de lupta din Pompei. Un loc unde lava si apa se intersecateaza intr-un spectacol total de lumini si sunete…. mai simplu spus……."Pompei"…un camp de lupta dintre elemetele primordiale apa si foc……O lovitura de bici face ca un biet sarpe sa incerce sa mearga fara sa-si dea seama k el nu are picioare…se zvarcoleste pe uscat nesimtind arsura soarelui rosu...care pluteste deasupra avionului in care soldatii vor bea pentru ultima data poate un pahar de sampanie. Un strigat se aude din apa o insula se vede cum se scufunda palangand si suferind din cauza k lacrimile ei se vor contopi cu apa oceanului….si sarea din lacrimile ei care reperezinta unica sursa a ei de viata nu va mai fi….se va contopi cu sarea de concentratie mult mai mare a oceanului……Comandantul vazand acest lucru arunca batista spre insula pt a-si sterge macar o lacrima pt a fi pastrata dar prea tarziu…..Un susur de durere face ca Pompeiul sa erupa iar. Toata armata piere in lupta cu focul si cu apa…..avionul isi strange aripile si abia poate sa lase in urma armata ….dar macar el sa scape…macar sa duca vestea inapoi in tara de Ciresi de unde si-a luat zborul…comandantul arunca batista in gol in momentul in care apa i-a frant vederea in mii de puncte luminoase si frumos colorate prin care se vede o barca si un rau……
Eu unul ma gandesc foarte serios sa parasesc Beirutul….
Radu Mihai
