Ploaia

Imi simt imaginile rupte in sute de mii de sunete ce imi inconjoara involuntar ratiunea de mult scufundata sub reflexia unei ploi de culori rupte parca dintr-un curcubeu strapuns de o consoana.
O inima ce a stat imi da un ritm cardiac ce ma face sa scuip un ton transformat grabit in semi-ton de o tacere groaznica....un sunet iti dezvolta o senzatie abstracta despre un chip ce straluceste doar in poze sau in franturi de amintiri care inca se misca haotic in fata ratiunii ce incearca sa se reculeaga printre spasmele parca rupte dintr-un cosmar.
Un alt zambet se prelinge involuntar din partea unei incapacitati morale de a intelege o nuanta noua...ceva ce imbina doua culori nedefinite si strapunse de un fascicul de ganduri arse de durere si de speranta....fragmentate parca de un simplu glas si de o simpla privire aruncata poate din propriul suflet de o pereche de ochi verzi si de un surplus de noxe ce involbureaza mintea unui simplu gand ce incearca sa se scurga cu un calm alarmant de accelerat pe o frunza ofilita ce se contopeste cu parere de rau cu propria ei geneza si a carei culoare tipa de durere ca va ajunge impregnata in pamantiul cu care se va confunda...amintindu-si cu parere de rau de ziua cand se nastea strapungand cu zambetul pe buze un simplu mugur.
Aceste silabe ce strabat circular cateva perechi de sinapse fac ca totul sa capete un sens uitat si blamat acum ceva timp...culorile ce alta data se desfaceau precum o raza intr-o prisma acum par mute de durere si coloreaza abstract o panza degradata din alb in negru...
Nestiind ce sa faca fuge si fuge precum un gand si nu priveste inapoi dorind doar sa scape si se regaseste in putin timp parca recreeata din propriile ei nervuri ce renasc zambind ciclic iar din pamant...o ultima raza de lumina micsoareaza o pupila inconjurata de un disc verde ce scapara vesel in caldura luminii....si apoi umeaza ploaia.

Radu Mihai